luni, 3 iunie 2013

Legenda Pietrii Buhiii

LEGENDA ,,PIETREI BUHII“

 Din moşi strămoşi se povesteşte
 În mitul care ne vrăjeşte,
 Că jos la poale de Rarău
 Fost-a cândva un balaur rău.

 Cu şapte capete era,
 Pe nări flăcări el scotea
 Şi ca soarele pogora,
 Arzând totul în calea sa.

 Cu solzi de aur împodobit
 Şi gheare mari ca de granit,
 Cu ochii ca nişte văpăi
 Ce străpungeau munţi şi văi,
 Puternic precum Samson
 Înfricoşa pe orice om.

 Din mila sa DUMNEZEU
 A despărţit acel loc rău
 Cu-n iaz dalb ca lacrima
 Ce pe sătenii îi proteja
 De para şi năpasta grea.

 Apa de stânci nu trecea
 Căci locul cel frumos era
 Al balaurului temut de toţi
 Chiar şi de cei mai straşnici hoţi.

 Iar stâncile ce o blocau
 Păzite veşnic ele erau
 De o Bufniţă cu ochi de jar
 Ce jelea cu mult amar.

 În zori de zi când fiara se ivea
 Pasărea cu credinţă se ruga
 Şi pe oameni anunţa,
 Curajoasă cum era
 Locul menit nu şi-l părăsea.

 Şi-ndată când cineva
 De stâncă se apropia
 Pe loc un vuiet ea scotea
. Dar balaurul se trezea
 Ucigând în calea sa,
 Pe oricine cuteza
 Orice sfârteca şi reteza.

 Şi astfel mulţi voinici au vrut
 Să nu mai dea balaurului tribut
 Căci an de an el le fura
 Fete frumoase ce vedea
 Şi pe loc le îndrăgea,

 Dar toţi de Bufniţă au fost trădaţi,
 În gheare de balaur sfârtecaţi
 Lăsând în lume mame îndurerate
 Cu lacrimi mari şi vise spulberate,

 Soţii cu copilaşii lor
 Ce le vor duce tare dor
 Şi lumea întreagă îi jelea
 Blestemând soarta cea grea.

 În acea vreme îndepărtată
 De multă lume acum uitată,
 Trăia un brav haiduc vestit,
 Hălăuceanu el numit

 Ce Robin Hood al nost’ era
 Dând la săraci tot ce lua,
 De la boierii ce aveau
 Şi tot mai multe îşi doreau,

 Dreptate el făcând mereu
 Căci îl slujea pe DUMNEZEU
 Şi orice lucru el făcea
 Cerul îl binecuvânta .

 Astfel boierii mult şi-au dorit
 Să-l vadă pe voinic murit
 Şi de aceea au cerut
 Voievodului mult temut,

 Să-l trimită la iazul de foc
 Crezând că în temutul loc
 Nimic nu-l va putea salva
 Şi Bufniţa viaţa-i va lua

 Precum ştiau că au păţit
 Mulţi alţi viteji ce-au îndrăznit
 Să tulbure apa din iaz
 Găsind acolo doar necaz

 Domnitorul îi dărui
 Ceea ce inima îi pofti,
 Jurând că îi va da în dar
 Pământul acelui hotar,

 Cât va putea merge hoinar
 Cale de o zi, de-o izbândi
 Să răpună acel balaur îngrozitor
 Care peste ţinut era ca un nor

 Negru şi plin de supărare
 Ce adusese în sat multă jale.

 Hălăuceanu se învoi
 Şi imediat îşi făptu
 O bardă mare de oţel
Prinsă la şold cu un inel,
 Şi mii de cuie încleşta
 În răşina ce i-o da

Din inimă pădurea toată
 Care de el a fost cutreierată
Ani de-a rândul îndrăgita
Şi de doina lui iubită.

Căci voinicul nostru avea
 Un mare dar de a cânta
 Din fluier mândru de fag,
Ce zice cu mult drag,
Cum nimeni altul nu putea
Fermecand totul în calea sa.

 Şi făcând semnul Sfintei cruci
Ca să-l păzească de năluci,
Spre iaz porni cântând cu foc
 Un cântec vesel de joc.

Şi Bufnita când auzi
 Un strigăt tainic răscoli
 Din inima plină de foc
Trezind balaurul pe loc.

 Dar voinicul nu ceda
 Şi cu credinţă se înarma,
Şi din fluier el cânta
 O doină ce parcă-l innebunea

 Si pe urias il fermeca
 Si deodata se zbatea
 Cu gheara-i pământul scurma
Din gurile mari foc scuipa.

 Însă iazul se umfla
În toata splendoarea sa
 Apărând la rândul lor
 Pe cel ce le-a spus de dor
 Pe voinicul codrilor
 Curajosul munţilor .

Şi balaurul pierdea
 Mereu din puterea sa,
 Iar voinicul arunca
 Cu mingi de cuie răşinate
 Ce în capete fură împilate

 Şi cu barda cea spoită
 Din aur şi oţel făurită,
De Domnul blagoslovită,
 Se lupta o zi şi-o noapte
 Auzind doar nişte şoapte,
 Susur dulce de izvor
Clipocitul apelor.

Se luptară neîncetat
 Şi încă mult ar fi luptat
 De vraja nu s-ar fi risipit
Căci din Bufniţă a ieşit
 O prinţesă prea iubită
Ce de mult era pocita

De balaurul cel crud
Care viaţa şi-a pierdut
 Fiindcă fata o iubea
Şi la vraja ei spunea:

 ,,Să rămână aşa vrăjită
 Şi doar de el iubită
 Însă dacă într-o zi
De ea nu se va lipi
 Blestemul se va dezlega
Şi el viaţa îşi va da!“

 Astfel pentru a sa iubire
 El muri cazând în neştire
Şi acolo unde căzu
Stanca în două se desfăcu
 Lăsând apa să răzbată
 Despicând pădurea toată

. Lăsând apa să se scurgă
 Şi povestea să o ducă
 Fiind o primă solie
Ce-a ajuns la împărăţie

Unde toţi când au văzut
Bucurie au avut
Aşteptând cu mult alai
 Să se întoarcă de pe plai
Hălăuceanul cel iubit
 Ce lumea a izbăvit
De chin şi de mult suspin
 De tristeţe şi venin.

 De atunci şi până azi
 Acel loc vrăjit rămâne
Piatra Buhii se numeşte
 Şi pe toţi ea ne primeşte

 Să mergem s-o vizităm
 Legenda să-i ascultăm
Că şi azi mai auzim
 Vuietul pădurii lin,
Doina şi cântecul drag
Cântată printre crengi de brad,
De drăguţe păsărele
 Care sigur ştiu şi ele

Că voinicul s-a-nsurat
 Cu prinţesa ce-a salvat
 De blestemul cel cumplit
Care atunci a dăinuit.

Şi aici s-au aşezat,
Pământul şi l-au lucrat
Lăsând şi copiilor
 Doinele şi vorba lor,

Şi legenda cea frumoasă
Ce se-aude-n orice casă
 De boier sau de oştean,
De creştini spusa an de an
 De la bunici la nepoti
 Sa ne bucure pe toti .


 . ACEASTA ESTE PRIMA MEA LEGENDA SI NU STIU DE CE AM SIGURANTA CA NU VA FI ULTIMA ...MI-A PLACUT CEEA CE AM FACUT FOARTE MULT . A INCEPUT TOTUL O DATA CE AM CITIT DE UN CONCURS ,,O POVESTE PENTRU FIECARE OBIECTIV TURISTIC ,,DIN BUCOVINA . SINCER SUNT MULTE LOCURI FRUMOASE IN BUCOVINA DAR EU DIN PACATE NU AM VAZUT PREA MULTE INSA ,ACEASTA PIATRA AM VAZUT-O DE MAI MULTE ORI ,M-A IMPRESIONAT SI AM CAUTAT DETALII DESPRE EA . STUDIIND MAI MULTE VARIANTE ALE LEGENDEI NU AM GASIT MAI NIMIC SCRIS DE BUFNITA ,CA DOAR SE STIE ,,BUHA,,IN REGIONALISMUL NOSTRU ESTE BUFNITA ...SI NIMENI NU PREA POMENEA DE EA ,DECAT DE HALAUCEANUL SI DE BALAUR . ASA CA AM INCERCAT SA MODIFIC PUTIN ,DE FAPT DOAR SA ACCENTUEZ PREZENTA BUFNITEI IN ACEST LOC .

Sora mea cea invatata

Sora mea cea invatata

 Sora mea mai mica
 A invatat de toate
 Desi e cat o furnica
 Zilnic rontaie o carte.

 Nu vorbesc in dodii,
Nu va spun minciuni
 Desi va par sotii
Sunt reale,jur!

 Copertile toate
 Le- a mancat de zor,
 E toba de carte
Si de ciuda mor .

 Ca din geografie
 A plecat o harta
Sa nu se mai stie
Unde-i Marea Moarta.

 La istorie mai frate ,
 Stefan Voda -i pe jumate
 Si din cartea de stiinte
 Nu mai poti lua notite.

 Si din biblie a incercat
Sa rontaita o bucata
 Dar pe urma a aflat
Ca coperta -i cartonata!

 Si asa s- a potolit
De ros carti si mazgalit,
Caci biblia a lecuit-o
 Dumnezeu ,a pedepsit-o!

 Pentru lacrimile mele
Care zilnic se scurgeau
Precum cad din perne pene
 Cand cu ea noi ne bateam!

 Aceasta poezie este prima pe care am scris- o influentat fiind de operele maretului SORIN POCLITARU ,Am incercat sa scriu si eu ceva ce mi se intampla zilnic si care desi ma intristeaza ...adica ,sa vad ca sora mea mai mica de nici 3 ani imi roade cartile ...a luat o intorsatura vesela ...Imi place ce a iesit si cred ca voi continua sa caut lucruri si persoane care sa devina amuzante!

Ramas bun

Ramas bun

 Cand am ajuns sa imi doresc
 Lumea cu tine sa o cuceresc,
 Sa lupt cu morile de vant
 Doar tu mi- ai dat acest avant,
 Sa fiu mai bun in tot ceea ce fac
 Cu tine eu munceam cu drag,
 Dorind ca sa te multumesc
 Sa merg e tot ce imi doresc .

 Ca din senin a aparut
 Un nour negru ce a vrut
Sa ne desparta momentan
 Sa ne incerce gram cu gram
Si nu stiu cum voi reusi
Dorinta eu ati implini,
 Sa lupt fara sa sovaiesc
 Sa sper,sa merg,sa izbandec
Sa fac ceea ce tu mereu
 M- ai invatat tu,dragul meu.

 Ramas bun prietenul meu drag
In visul meu vei aparea tu vag
 Sa ma incurajezi mereu
Atunci cand imi v-a fi mai greu.
 Ma resemnez si cred ca Dumnezeu
 Te- a indrumat pe drumul tau
 Si niciodata nu te voi uita
 Pentru ce ai facut din viata mea!

 : Dedicatie de ramas bun pentru kinetoterapeutul meu drag ...SILVIU ...un om minunat care a facut foarte multe lucruri pentru mine ,care a plans alaturi de mine cand nu am reusit sa fac ceea ce trebuia sa pot ...care a ras cu mine cand din exercitiu nostru a iesit ...o varza...care m-a dus in carca pana-n varful PIETREI BUHII ...care acum e nevoit sa plece- n FRANTA!

Sport si voie buna

Sport si buna voie

 Ca esti mic sau ca esti mare
 Ce ai putea face oare
 Sa te mentii sanatos
 Inalt,vesel si fortos?

 Si raspunsul vine in graba
 Fara a sta la zabava
 Sportul si miscarea multa
 Astea din plin iti ajuta.

 Chiar de nu esti un sportiv
 Sa alergi nu e nociv
 Sa sari si sa topaiesti
 Si chiar un gol sa primesti!

 Sportul si gimnastica
 Mereu te vor ajuta
 In viata sa izbandesti
 Ceea ce nici nu gandesti .

 ACESTE VERSURI LE-AM SCRIS SPECIAL PENTRU DOAMNA PROFESOR DE EDUCATIE FIZICA ,DUMITRESCU ,CARE M-A INCURAJAT ,M-A PRIMIT CU DRAG LA ORA DE EDUCATIE FIZICA DESI ERAM SCUTIT MEDICAL ,INAPT SA ZIC ASA ...DAR AM DOVEDIT CA SE POATE FACE EDUCATIE FIZICA SI DIN SCAUNUL CU ROTILE SI MAI MULT CA POATE FI HIAR AMUZANT!

Vlad Tepes

VLAD ŢEPEŞ – clasa a II-a

 Vlad Ţepeş eu mă numesc
Şi în Muntenia domnesc.
Eu sunt spaima hoţilor,
Apărătorul drepţilor
 Şi vrăjmaşul mincinoşilor.

 Eu pe turci i-am păcălit
Şi singuri s-au omorât.
Am băgat spaima-n duşmani,
Iar ei au renunţat la bani
La mulţi soldaţi şi căpitani

. Gloria-n ţară am adus
 Şi pe tuci eu i-am învins.
 „Dreptate!” -i deviza mea
Şi mult eu mă mândresc cu ea.

 „Trăiască-n ţară OMENIA!”.

 SCRISA IN CLASA A 2 A DUPA CE AM CITIT POVESTIRI ISTORICE DE DUMITRU ALMAS .NU STIU DE CE MI- A RAMAS GANDUL LA VLAD TEPES DAR SINCER AM RAMAS MULT TIMP CU EL IN GAND SI TARE MI-A FOST DRAG DESI A FOST UN DUR AL ISTORIEI ROMANE .

Galceava berzelor

GÂLCEAVA BERZELOR – clasa a III-a

 Într-o dimineaţă frumoasă de vară, când soarele mijea printre crengile înfrunzite ale răchitelor pletoase din jurul iazului unde mergeam adesea cu fratele meu să admirăm natura şi să aruncăm cu pietricele pe luciul apei, era o tăcere apăsătoare de jur împrejur. Era un prilej bun de meditaţie. Gândurile noastre sunt parcă prinse de împletirea zglobie apei şi călătoresc departe spre locuri nemaivăzute. Peste pajiştile de un verde crud, florile gingaşe îşi etalau cu eleganţă culorile vii lângă apa cristalină a râului, bucurând sufletul nostru atât de dornic de pace. Când deodată, liniştea a fost sfâşiată de apariţia a doua berze gălăgioase. Ochiseră ele o broscuţă şi acum care mai de care vroia să se năpustească asupra bietei vietăţi de smarald. Sărmana vietate, tremura toată şi se ruga în sinea ei cred că la toţi sfinţii. - E a mea, glăsui răguşit barza care părea mai mare şi superioară. - S-o crezi tu, eu am zărit-o prima şi eu o voi mânca, spuse şi cealaltă îmbufnată! - Ba nu, nici vorbă. E a mea şi cu asta basta! Mie mi se cuvine! Eu sunt cea mai deşteaptă dintre toate! - Ba nu! Eu sunt cea mai frumoasă şi cu ciocul cel mai lung! - Ha! E a mea! Fiindcă eu am cele mai lungi şi mai frumoase picioare din toată ţara berzelor. - Ba tu eşti cea mai urâtă, ţi-au căzut toate penele de pe cap. - Ba tu eşti cea mai slută, uite ce picioroange crăcănate ai! Pe când cele două cumetre se certau de zor, băteau din aripi, clămpăneau din ciocurile portocalii, îşi aruncau vorbe grele, şi lăudându-se care-i mai tare, broscuţa, ţopăi timid şi …pleosc în apa plină de verdeaţă de la marginea băltoacei. Îşi pierdu urma într-o bulboacă adâncă a râului! - Vai, surato, nu mai bine am fi împărţit-o? spuse una dintre berze cu amărăciune în glas. Noi, cei doi mici spectatori, Am rămas puţin pe gânduri, Am ezitat de multe ori Apoi am scris aceste rânduri… ,,Când doi se bat,vezi tu bine, Nu e lucru bun, se ştie de la sine, Că niciunul nu răzbeşte Ci al treilea izbândeşte.“

 AICI TOT LA CLUBUL ,,PIRATII LITERARI ,,AM LUCRAT LA EA .ERA O TEMA PENTRU ACASA ,SA FACEM O MICA POVESTIRE DUPA O IMAGINE .SI ASTA A IESIT!

Printesa primaverii

PRINŢESA PRIMĂVERII – clasa a III-a

 Era 1 martie, o zi mult aşteptată de toate vietăţile şi gângăniile din pădure, mai ales că an de an se lasă cu mare petrecere de bun venit organizată în onoarea Prinţesei Primăvara. Dar în acest an ceva straniu se petrecea, ceva nemaiîntâlnit în pădurea de aramă. Corbius, bătrânul corb, presimţea că ceva nu este în regulă şi începea să-şi pună singur întrebări… -Ce s-o fi întâmplat, de ce zăpada se încăpăţânează şi nu pleacă la polul nord? Poate am îmbătrânit eu şi am încurcat şirul zilelor. O sa trag o fugă la cumătra bufniţă să văd dacă ştie ce se întâmplă, de ce natura nu se dezmorţeşte defel. Zis şi făcut, bătrânul corb cu pene negre ca abanosul îşi luă zborul spre casa unde locuia înţeleapta pădurii, bufniţa Linda. Căsuţa, bine aranjată şi îngrijită a cumătrii, era într-un secular copac de fag. Nu se vedea nici o mişcare în jurul ei, ca şi când nimeni nu ar locui acolo. Corbul bătu cu ciocul de trei ori în blana uşii şi după câteva momente, oacheşa făptură îi deschise uşa şi îl întâmpină cu un zâmbet blajin. - Bună ziua, dragă cumetre Corbius, dar ce vânt te aduce pe la căsuţa mea? Că nu cred că primăvara ne bate la uşă … spuse ea aranjându-şi mai bine ochelarii pe ochi. Haide, intră să-ţi ofer un ceai că eşti vânăt de frig. Corbul păşi pragul şi bătu politicos din aripi, arătând astfel că e încântat de oferta ce tocmai i se făcuse. - Nu ştiu ce se-ntâmplă, dar mie nu-mi miroase deloc a primăvară, spuse corbul îngândurat …de ce oare totul e aşa de mohorât şi trist ? Oare mă înşel eu sau trebuia deja ca blândul ghiocel să-şi scoată căpşorul din nămeţi? Bătrâna bufniţa îl asculta cu luare aminte, turna ceaiul în nişte ceşcuţe arămii şi apoi se aşeză pe fotoliul ei din crenguţe maronii sculptate de micuţul castor Rex, fiul vecinei de la subsol, după care răspunse pe un ton grav. - Domnule Corbius, aşa ceva nici că s-a-ntâmplat de când vieţuiesc eu în această pădure, n-am întâlnit ca la data de 1 martie să se lase aşa un ger năprasnic şi pământul să nu emane căldura necesară ca micul ghiocel să-şi scoată capul timid de sub mantia de zăpadă … am ieşit în fiecare zi să-l caut dar nimic, m-am ales doar cu o răceala groaznică … spuse bufniţa sorbind o gură din ceaiul aromat. În schimb pot jura că la mijloc este mâna Babei Dochia, care a ieşit din bârlogul ei şi am văzut-o vorbind cu Crăiasa Zăpezii în şoaptă … şi apoi au râs amândouă ca nişte femei stricate la cap. - Tare curios aş fi să ştiu de unde şi până unde atâta prietenie între Baba Dochia şi Crăiasa Zăpezii … că până mai deunăzi nici că-şi vorbeau … ba mai mult, nu prea aveau nici motive şi nici timp să o facă deoarece când crăiasa se retrăgea în castelul ei de smarald, Baba şi ea se descotorosea de bulendrele ei cele multe. Dar ieri am urmărit-o şi parcă era mai înfofolită ca oricând în blănuri şi cojoace. - Uite ce e, eu propun ca să încercăm împreună să dezlegăm acest absurd mister şi pentru asta eu voi fi mereu pe urmele Crăiesei iar tu urmăreşte-o pe şireata Baba Dochia şi vom afla cu siguranţă ce se întâmplă. - Că bine zici tu, ’mneata bufniţă … ştiam eu că la tine voi afla răspunsul îndoielilor mele deoarece de când mă ştiu, ori de câte ori te vizitez şi mă desfăt cu ceaiul făcut de mata am impresia că mă luminez la minte şi plec mai înţelept … ori o fi ceaiul vrăjit, ori înţelepciunea dumitale e molipsitoare, îi mărturisi corbul scoţând un croncănit de râs. Linda râse şi ea dar ceva mai graţios şi spuse la rândul ei: - Dragul meu, nu ştiu cum şi ce e molipsitor, dar râsul tău sigur e molipsitor … şi culmea e ca mai şi îngraşă. Aşa ne petrecem zilele mai uşor. Cei doi se puseră pe râs şi mai sorbiră o gură de ceai. A doua zi Corbius din cuibul său cocoţat la mare înălţime veghea asupra unui desiş. Ştia el că într-un târziu Baba Dochia îşi va face apariţia ca să-şi facă de cap în poiană. Şi aşa s-a întâmplat. Baba a-nceput să dea din braţe iscând un vânt năprasnic iar nămeţi uriaşi îl făcură pe corb să închidă ochii deoarece mii de steluţe de gheaţă îl loveau cu atâta repeziciune ca nişte săgeţi. După câteva clipe, Baba Dochia părăsi locul şi se pierdu în zare căutând alte poiene. Când corbul deschise ochii, nu-i mai văzu urma de parcă nici nu ar fi fost pe acolo. A încercat toată ziua să-i dea de ea, dar vântul îi era duşman şi mereu când credea că ar găsi un mic indiciu care să-l duca la Baba Dochia, vântul, acest soldat credincios al ei, reapărea în fruntea unei armate de zloată şi chiciură, de zburlea totul în calea lui. La rândul ei, Linda se trezi dis-de-dimineaţă şi plecă spre castelul de smarald al Crăiesei Zăpezii. Pândi uşa castelului care la acea vreme ar fi trebuit să fie sigilată deja până la iarna viitoare, dar în acea dimineaţă, în uşă apăru un slujitor îmbrăcat în zale de gheaţă. Când el deschise uşa castelului o boare rece izbucni afară făcând ca totul în jur sa îngheţe. Sărmana bufniţă era cât pe ce să se transforme într-o statueta de gheaţă dacă nu şi-ar fi luat tălpăşiţa şi să se facă nevăzută în desişul încremenit de gerul de afară. Seara, cei doi camarazi şi-au mărturisit neputinţa cu privire la armele tăioase cu care luptau cele doua vrăjitoare care mai mult ca sigur o răpiseră pe Prinţesa Primăverii. Aşa îşi explicau cei doi prieteni motivul pentru care totul încă era amorţit sub domnia frigului. Trecuseră zile la rând, zile în care nimic nu se schimbase în pădurea de aramă. Totul părea pierdut, condamnat pe vecie. Zilele treceau toate la fel, nimic nu părea că se clinti ceva din loc. Trebuiau să ia o hotărâre, să o elibereze pe Prinţesă din chingile răului. Frigul domnea peste tot, vântul şuiera sălbatic printre crengile amorţite, albite ca oasele unor animale preistorice. Animalele pădurii abia de îndrăzneau să iasă afară, mai mult izgonite de foamea ce le dădea târcoale Proviziile le erau pe terminate. Forţate de iarna haină şi de gerul nemilos, intrau tremurând înapoi în bârlogurile lor amăgindu-se singure că poate or fi rupt din greşeala foaia din calendar cu luna martie şi de fapt o fi doar februarie, dacă nu, ianuarie. Corbius ieşi şi el ca în fiecare dimineaţa să vadă ce o mai fi nou şi când dezamăgit voia să reintre în cuib, undeva în depărtare zări ceva ce mult aştepta să vadă … Un şir de rândunele se întorceau din ţările calde aducând solia Primăverii mult dorită. Corbius le salută triumfător dând cu mare bucurie din aripi. - Bună dimineaţa îngeri vestitori, dacă aţi şti de când vă aşteptăm …nimic din ceea ce mă înconjoară nu-mi arată că ar fi pe aproape Prinţesa Primăvara, doar voi, micuţelor … Bine-aţi venit! - Bine v-am găsit! spuse un rândunel care părea să fie căpitanul acelui convoi. Uite o să zăbovim puţin pe rămurelele acestui ulm, dar nu prea ne vine a sta deoarece aici e foarte frig şi noi nu suntem învăţate cu aşa o climă. Am întârziat cât am putut venirea noastră dar nu ne aşteptam ca să găsim aşa de multă zăpadă. În drumul nostru nu ne-a întâmpinat nici un ghiocel, nici un firicel de iarbă … unde e Prinţesa Primăverii? - Cred că e o poveste lungă, răspunse corbul filosofic, dar ceea ce ştiu cu siguranţă e că zi de zi, de aproape de trei săptămâni Baba Dochia iese din bârlogul ei şi face prăpăd pe unde trece. Lasă în urma ei orori cu zăpadă, vânt, frig şi ger … iar Crăiasa Zăpezii nu doar ca nu s-a retras în castelul ei de cleştar dar dimineaţa deschide larg uşile castelului şi tot codrul amorţeşte de frig în urma răsuflării ce iese din castel … animalele pădurii risca să moară de foame, nu mai au mult şi or să se mănânce între ele .... şi acum în jurul nostru nu prea mai avem prieteni, ci doar duşmani … nu mai ştiu ce e de făcut dar ştiu că suntem neputincioşi …, spuse corbul trist şi înfrigurat. Rândunelul Căpitan se gândi puţin apoi luă cuvântul. - Dacă până acum veneam să vestim Primăvara, acum vom fi de folos vestind tuturor şi mai ales copiilor din lumea întreagă ca Primăvara a fost răpită! Copii sunt ingenioşi, sigur vor găsi o metodă să o salveze …şi dacă noi suntem neputincioşi, ei cu siguranţă vor reuşi ! Acestea fiind spuse, rândunelele se împrăştiară care încotro şi cerură ajutor micilor năzdrăvani care se cam săturaseră de jocurile iernii, de splendoarea omătului, de schiuri şi săniuş. Copii s-au grupat şi şi-au dat întâlnire cu toţii în poieniţa care acum nu-i mai primi ca altă dată cu căldură, ci cu o răceală şi o severitate absurdă. În schimb ei, îmbrăcaţi în haine groase au prins a se învârti într-o horă a bucuriei. Rândunelele au început să cânte un tril vesel de primăvară iar copii au prins să învârtă hora tot mai repede şi să chiuie prin zăpada aspră sfidând gerul fioros. Baba Dochia auzind trilul şi chiotele de veselie ale copiilor dădu năvală afară din bârlog nervoasă. Când văzu ce-i în poiană, începu să blesteme, vârtejuri de lapoviţă îi ieşeau din gură, crezând că îi va speria pe copii. Dar vraja ei nu mai avea nici o putere fiindcă băieţii şi fetele cântau şi mai tare cântece implorând şi preamărind venirea primăverii. Baba cea încotoşmănată alerga bezmetică dintr-o parte în alta. Vroia să prindă în cojocul ei de promoroacă şi grindină vreun copil. Dar nimeni nu se mai sinchiseau de ea, toţi alergau umplând poieniţa cu chiotele lor nevinovate. Baba aruncă şi cel de al doilea cojoc cu şi mai mult năduf peste copii dar ei, plini de energie şi protejaţi de îngerul păzitor, nici nu au simţit suflul lui de oţel. Corbius dădu alarma în toată pădurea şi micile vietăţi săriră în ajutorul copiilor pentru a-i da de furca Babei Dochia şi a o pune pe fugă. Vremea ei a trecut de-acum, spuneau cu toţii. Iepuraşi zglobii ţopăiau de mama focului în jurul copiilor, veveriţele săreau iute printre brazi scuturând ultima zăpadă de pe cetină, iar căprioarele sprintene dar cam mieroase alergau de colo colo. Baba neputincioasă aruncă şi al treilea şi al patrulea cojoc negândind că astfel îi piere din putere atât ei, cât şi Crăiesei Zăpezii. Simţind ea că o boare de căldură pătrunde prin geamurile de gheaţă îşi iţi capul puţin afară. Ceea ce văzu în poieniţă nu o încânta deloc mai ales că Baba Dochia mai avea doar două cojoace pe ea şi tremura din toţi rărunchii, dar nu de frig, ci de ciudă şi nevi. - Nu-ţi lepăda şi ultimele cojoace, eşti pe punctul de a o elibera pe Prinţesa Primăvara, eu deja simt ca nu mai am putere, mă topesc încetul cu încetul … îi strigă Crăiasa Zăpezii cu ultimele forţe. Şi în acele clipe, în veselia copiilor, în bucuria animalelor şi în ciripitul rândunelelor cărora li se alăturară şi alte păsări, Crăiasa Zăpezii începea să dispară puţin câte puţin. Mai întâi neaua corpului ei se făcu o baltă iar sufletul ei un norişor ca un vârtej se ridică peste pădure. Baba de atâta zbucium o cuprinse şi pe ea căldura din jur şi mai slobozi un cojoc. Arăta jalnic îmbrăcată în ultimul cojoc, era peticit, zdrenţuros, abia se mai ţinea pe ea. În acel moment, rândunel Căpitan se apropie de Baba Dochia şi îi declară pe un ton plin de mândrie: - Leapădă-ţi cojocul că s-a terminat cu jocul … în ţările calde nu am stat degeaba, am învăţat Karate şi am centura neagră aşa că ar fi mai bine să faci ce ţi-am cerut ! Baba încerca să se apere dar rândunelul karatist se dezlănţui într-o serie de mişcări repezi care o dezechilibrară şi căzu peste ce mai rămăsese din Crăiasa Zăpezii. Copiii năvăliră pe ea rupându-i şi ultimul cojoc. În acel loc unde căzuse cojocul zăpada se topi imediat şi un ghiocel mic şi plăpând îşi scoase capul şi spuse vioi: - Vai, dar lung somn am mai dormit, credeam că nu mai văd lumina zilei! Copiii l-au aplaudat bucuroşi şi i-au cântat un cântecel în timp ce corbul i-a grăit: - Şi ce mult ai mai fi dormit dacă nu apăreau rândunelele călătoare care să le dea de veste micilor prichindei că Prinţesa Primăvara e răpită! - Acum că de Crăiasa Zăpezii am scăpat şi Baba fără cojoace a plecat, haideţi să încingem cu toţii o mare hora care s-o trezească din vrajă pe Prinţesa Primăverii, îi îndemnă bufnita Linda. Şi toţi cu mic, cu mare au început să cânte şi să danseze şi pe unde ei călcau pământul se dezgheţa, iar firicele rebele de iarbă îşi arătau curajoase săbiuţele verzi spre soare. Pe crengile copacilor păsărelele săltau alungând zăpada, făcând astfel loc pentru muguri, gângănii ieşeau dezmorţite de sub scoarţa copacilor, soarele sclipea triumfător de după nouri mângâind cu razele-i sale obrajii Prinţesei Primăvara. Ea deschise ochii mari albaştri şi zâmbi drăgăstos tuturor! Era atât de frumoasă încât copiii au amuţit vrăjiţi de splendoarea ei. Ea le spuse cu vocea lină şi plină de vers mieros: - Cântaţi dragii mei şi bucuraţi-vă, cu bucuria şi dragostea voastră de copii aţi reuşit să învingeţi. Chiar dacă v-au fost răpite multe zile din bucuriile Primăverii eu vă promit că timpul rămas va fi aşa de frumos încât vă va fascina şi vă va face să uitaţi de gerul şi iarna cumplită care parcă nu se mai termina. Copii bucuroşi au prins a cânta: ,,Du-te, du-te, Baba rea, Că nu-i de dumneata. Soarele a răsărit Pământul s-a dezmorţit Şi zăpada s-a topit! Du-te, du-te, iarnă grea, Că s-a dus cu vremea ta, Mugurii au înverzit Ghiocelul a ieşit Rândunelele au venit Primăvara a sosit!


 M-AM TREZIT INTR-O ZI DIN LUNA APRILIE SA MERG LA SCOALA SI AFARA NINGEA TERIBIL ...ASA CUM AR FI TREBUIT SA NINGA IN DECEMBRIE ...A FOT O IARNA LUNGA ANUL ACESTA,CREDEAM CA NU SE MAI TERMINA ...ASA AM NASCOCIT CA PRINTESA PRIMAVERII A FOT RAPITA . ASADAR AM DAT ZVON IN CLASA LA COLEGI SI CAND ACESTIA AU VENIT LA MINE LA CLUBUL E LECTURA,,PIRATII LITERARI ,,NOI,AM DECIS SA SCRIEM DESPRE ASTA ...FIECARE S-A LEGAT DE CE A VRUT ,ALTI DE IARNA ,ALTI DE PRIMAVARA ..EU ...AM DECIS SA FAC O POVESTE ,PRIMA DE ALTFEL ADUSA IN FORMA FINALA ...AU MAI FOST INCECARI DAR ...M- AM PLICTISIT CA E MULT DE SCRIS ,IN VERSURI ...SPUI TOTUL MULT MAI USOR ,ASA DE FAPT CRED EU . COPIILOR LE-A PLACUT ,SI AU LUAT FIECARE CHIAR CATE UN ROL IN POVESTIREA MEA SI LA SCOALA IN PAUZA NE JUCAM DE A BABA DOCHIA ,PRINTESA ,BUFNITA SAU CORBUL ...EU ERAM AUTORUL MEREU ,CA PREA MULTE NU POT FACE INCA DECAT SA POVESTESC.

Soricelul invatat


 ŞORICELUL ÎNVĂŢAT – clasa a III-a

 Mitică-i un şoricel,
Cafeniu şi mititel
 Şi zilnic el vizita
Toată biblioteca mea.

 Să nu credeţi voi cumva
 Că el cărţile rodea
 Era un şoricel învăţat,
 Deştept şi mult cultivat!

 El slova din cărţi ştia
 Bine a o descifra,
 Numere şi socoteli
Făcea fără de greşeli

 De la basme şi poveşti ,
 Mituri şi versuri greceşti,
Romane şi poezii
Pe toate le răsfoi .

 Şi astfel micul şoricel,
Era mare învăţăce
 Doctor bun bolnavilor,
 Pedagog elevilor.

 Studios şi respectat
Şoricimea l-a votat
 Rege peste al lor regat
 Şi el astfel le-a citat ,

,Cine are carte
 Are patru ochii,,
De toate are parte
 Chiar şi dupa moarte!

 AM PRIMIT ANUL ACESTA O CARTE DE LA O PRIETENA A MAMEI CU UN SORICEL ISTET CE STIA SA CITEASCA SI S-A INDRAGOSTIT DE O PRINTESA ...INSA IN ACEA CARTE SORICELUL A FOST INCHIS SI PONEGRIT CA AVEA ACESTE PREOCUPARI SAVANTE SI FACEA DE RUSINE NEAMUL SORICESC ...ASADAR NU MI-A PLACUT SFARSITUL CARTII SI M-AM TREZIT SCRIIND ACEASTA POVESTIOARA IN VESURI IN CARE EROUL MEU E MULT SLAVIT SI LAUDAT CA A INVATAT! IN FOTOGRAFIE SUNT EU CU PRIETENII MEI ,PORCUSORII DE GUINEEA ...TOT UN FEL DE SOARECI DAR MAI ,,CIZELATI,,.

Hercule

HERCULE - – clasa a II-a

 In Teba,doi tineri frumoşi
 Şi extrem de arătoşi:
 Amfitrion şi Alcmena
 Împreună cu Zeus şi Hera
 Au format un semi zeu
Puternic precum un leu.

 Cu nume de Hercule,
 Frumuseţe îngerească
Şi putere neomenească.
 De mic pe toţi îi uimea
 Cu forţa şi isteţimea sa.

 Fiind mult iubit de Zeus
Şi urât de mama sa,
 Care Hera se numea,
Hercule fu asuprit,
Cu munci grele pedepsit.

 În Nemeea deptate a făcut
 Şi de Eurysteus n-a fost crezut,
 Giganţii şi leul i-a omorât :
 Pe Hidra a învins-o cu foc;
 Cerberul l-a dresat pe loc.

 Pe Linus cel uriaş l-a biruit,
 A ales drumul virtuţii
De n-a căzut pradă morţii,
A ales drumul aventurii,
Ignorând puterea minciunii.

 Vrednic şi viteaz cum a fost
 A devenit foarte iubit.
 Zeii din Olimp l-au primit
 Devenind unul de-al lor
 HERCULE NEMURITOR!

 ACEASTA POEZIE A FOST SCRISA IN CLASA A 2 A DUPA CE AM TERMINAT DE CITIT ,,LEGENDELE OLIMPULUI ,,DE AL. MITRU .M-A PASIONAT O VREME MITOLOGIA GREACA SI CRED CA INCA POT SPUNE CA MA PASIONEAZA MITOLOGIA IN GENERAL . CU ACEASTA POEZIE AM LUAT PREMIUL 1 LA 2 CONCURSURI LITERARE DIN ACEL AN .A FOST UN IMBOLD GROZAV!

Ursul


 URSUL – clasa a III-a

 Moş Martin cel adormit,
 Primăvara s-a trezit,
 Şi buimac precum era
A încetat a mai visa,
 La fragi, mure, zmeurică
 Şi la dulcea miericică.

 El s-a dus la pescuit
Şi acolo a adormit,
 Deşi un peşte amorţit
În gheară i s-a-nfipt.

 Pe acesta la scăpat
Din gheara direct în lac.
 Şi când ursul s-a trezit,
 Mai flămând, mai necăjit ….

 S-a întors la casa lui
Fiindcă primăvara nu-i.
 Dacă eşti un adormit,
 Sigur nu e de ieşit!

 DA ,IN SFASIT O POEZIE MAI PE INTELESUL NOSTRU ,AL COPIILOR ...CEL PUTIN ASA SPUNE MAMA .IMI PLACE MULT ,A FOST FACUTA INTR-O ZI IN CARE PLICTISIT AM VAZUT URSUL PACALIT DE VULPE ,DESIGUR IL VAZUSEM DE 10 ORI PANA ATUNCI DAR ...IN ACEA ZI M-A INSPIRAT! P0ZA ESTE A FRATELUI MEU CE TINEA IN BRATE UN URS ADEVARAT ,CARE A FOST CRESCUT CATEVA LUNI ALATURI DE SURIOARA SA IN GOSPODARIA NOASTRA .ERAM MICUT DAR IMI AMINTESC CU DRAG DE EI!

Trecerea vietii

TRECEREA VIEŢII – clasa a III-a

 Creatorule divin,
 Toate-n lume trec şi vin!
Omul bun, pomul roditor
Toate-n lume trec si mor!

 Acum suntem flori de mai
Mâine zicem of şi vai,
 Că ne cuprind bolile
, Grijile, nevoile …..

Şi ne ducem în pământ
Ca şi praful dus de vânt,
 Şi ne ducem liniştiţi,
Liniştiţi şi obosiţi

 Lăsând tot ce am creat
 Şi Tu-n lume ce ne-ai dat,
 Lăsând tot pe astă lume
Doar o cruce cu un nume.

 Însă mult dacă-am sperat,
 Şi la tine ne-am rugat
 În cea viaţă vom avea,
 Ce nimeni nu ne va lua:

Frumuseţi nepreţuite,
 Bogăţii nemărginite,
 Sănătate şi lumină
 Şi pacea Ta divină!

 POEZIA PREFERATA A MAMEI MELE .ESTE O POEZIE SCRISA CA O MEDITATIE LA CE AM CITIT IN ACEA PERIOADA ,BIBLIA URMATA DE CARTEA,,VIATA DE DUPA MOARTE ,,/ASA AM AJUNS LA CONCLUZIA CA NU IMI E FRICA DE MOARTE ATATA TIMP CAT NU FAC RAU LA NIMENI

Pe urmele lui Stefan Voda

PE URMELE LUI ŞTEFAN VODĂ – clasa a II-a


 Cu evlavie şi credinţă
Cu sete de cunoştinţă,
 Mici şi mari noi am pornit
 Pe un drum nemărginit,
În Moldova cea curtată
 De turci şi sultani, odată.

 Voroneţul m-a încântat
 Cu picturi de neuitat,
 În culori neîntâlnite
Nici atunci, nici mai-nainte,
 Cu icoane prea sfinţite
 Ce parcă erau vrăjite.

 La Suceava în cetate
 Am ajuns noi de departe
Şi cum eram obosiţi
În Sala tronului am fost poftiţi.

 Tare am mai tresărit
Când Ştefan Vodă a vorbit,
 Prin vocea lui Calboreanu,
 Recitând din Sadoveanu,
 Spunându-le tuturor
 Că Moldova nu-i a lor,
 Ci a urmaşilor.

 Aceasta poezie a fost inspirata la sfarsitul clasei a 3 a cand ,impreuna cu DOAMNA invatatoare MANDRILA LUMINITA si colegii am facut o excursie frumoasa la noi in BUCOVINA .Am fost profund impresionat de manastiri si indeosebi de povestea lui STEFAN CEL MARE ,indragind foarte mult istoria neamului ROMANESC.

vineri, 31 mai 2013

Rugaciune

RUGĂCIUNE – clasa a II-a
 Îngeraşul meu iubit,
În tine am nădăjduit,
 Ca să îi poţi ajuta
Pe tatăl şi mama mea.

 De duşmani păzeşte-mă,
De rele fereşte-mă.
Dă-le lor numai bine
 Să aibă grija de mine.

 Ajută-i pe prietenii mei,
 De boală fereşte-i pe ei,
 Că eu nu te voi uita
 Şi mereu mă voi închina!

 O MICA RUGACIUNE FACUTA CA TEMA PENTRU ACASA LA RELIGIE IN CLASA A 2 A .

Credinta este totul

CREDINŢA ESTE TOTUL – clasa a III-a

 Credinţa îmi e drumul pe care l-am ales,
 Credinţa este floarea pe care am cules
 Din tot ce mă-nconjoară în viata mea acum,
 Credinţa este calea ce o aleg drept drum.

 Credinţa este steaua ce-a răsărit mereu,
Când viata-mi era neagră şi urcuşul greu,
 Când soarta cea amară în ciudă îmi făcea,
 Credinţa la lumină mereu mă dezmierda.

 Credinţa este pomul ce-n nisip a rodit,
Credinţa este mărul de Eva mult râvnit,
 Credinţa este totul în tot ce am trăit,
 Credinţa e răsplata la tot ce mi-am dorit!

 Aşa că tu, iubite copile sau adult,
 Să crezi în a ta viaţă, nu este chiar absurd,
 Să crezi în Dumnezeu, că el aşa te-a dat,
 Să crezi că el cu rost pe toate le-a creat!

 ACEASTA POEZIE ESTE CREZUL MEU ....AM CRESCUT IN SANUL UNEI FAMILII CU FRICA DE DUMNEZEU SI CARE MEREU MI-A ARATAT CAT DE MULT II DATORAM BUNULUI DUMNEZEU ,NIMIC NU ESTE INTAMPLATOR IN ACEASTA LUME ...TOATE AU UN ROST SI O RANDUIALA DAR SUNTEM PREA GRABITI SI NERABDATORI SA VEDEM CURSUL FIRESC AL LUCRURILOR!

In asteptarea mosului

ÎN AŞTEPTAREA MOŞULUI! - – clasa a III-a

 Iarna a venit din nou
 Natura e un bibelou:
Plin de stele argintii
 Şi de vise de copii.

 Brazii s-au împodobit,
 Moşul iar s-a pregătit
Cu daruri mult aşteptate,
De spiriduşi prelucrate.

 Pe străzi şi pe ulicioare,
S-au aşezat plăpumioare,
 Drumuri albe şi poteci
Să poţi moşule să treci.

 Şi cu renii tăi zglobii
Ce-i încântă pe copii,
Cu sania fermecată
 Care alunecă-n zăpadă.

 Te-aşteptăm cu drag să vii
 Şi să ne dai jucării,
 Prăjituri şi bunătate
Şi mai multă SĂNĂTATE!

 DECEMBRIE 2012 ....IN ASTEPTAREA MOSULUI ...IN FIECARE AN ,ACELEASI EMOTII...DAR CE COPIL NU L-A ASTEPTAT CU EMOTIE PE MOS CRACIUN?

Anotimpurile

ANOTIMPURILE – clasa a III-a

 Primăvara e frumoasă,
Dar este neserioasă:
 Plouă, ninge, bate vântul,
 Ies afară doar cu gândul.

 Vara parcă-i mai frumos,
 Este soare, merg pe jos.
 Păsări cânta, ciripesc,
Fluturii în jur roiesc.

 Toamna e capricioasă,
Alungând vara frumoasă.
 Dar aduce bogăţie,
În cămări şi pe câmpie.

 Şi când iarna a venit,
 Toată ţara s-a gătit:
 În strai alb ca şi un crin,
Cu nămeţi şi farmec plin.

 COMPUSA IN CLASA A 2 A ,DIN DORINTA DE A SINTETIZA FRUMUSETEA UNUI AN INTREG IN VERSURI ...AM FACUT CATE O POEZIE PENTRU FIECARE ANOTIMP DAR SINCER MAI INTERESANT MI S-A PARUT SA LE COMPILEZ PE TOATE INTR-UNA SI SA FAC O SINGURA POEZIE CU TOATE CELE PATRU ANOTIMPURI .

Invatatoarea mea

ÎNVĂŢĂTOAREA MEA – clasa a III-a

 Un ghiocel pribeag, firav
 Păşit-am eu încet şi grav
 În clasa-ntâia,
 Doamna ne-a primit
Cu mult drag şi „Bun venit!

 Cu bagaj nou de ştiinţe
Şi mai multe cunoştinţe,
 În clasa a doua am trecut
Nu ştiu cum,nici n-am văzut!

 Iată-mă-s acum voinic,
 Dintr-un ghiocel pitic
Care trei ani a fost îngrijit
Şi de dumneavoastră iubit! 

Cu profundă recunoştinţă
 Şi din inimă, cu dorinţă
Aceste versuri vi le-am scris
Ca-ntr-un frumos vis.

 Pentru că nici mii de cuvinte
Care-mi trec acum prin minte,
Nici sute de flori laolaltă
Nu răsplătesc dragostea mea toată.

 Pentru ceea ce m-aţi învăţat
Şi zilnic m-aţi îndrumat:
Să scriu şi să socotesc
 Pe mine să mă depăşesc.

 COMPUSA IN ANUL 2013 IN SEARA DE 7 MARTIE ...CAND TOTI COPII AU FOST LA MINE LA CLUBUL LIITERAR ,,PIRATII LITERARI ,,AU FACUT FELICITARI ...EU ,CU MAINILE LUCREZ MAI GREU SI ABIA DE AM REUSIT SA FAC O MICA FELICITAE PENTRU MAMA ...ASA CA ,M-AM APUCAT DE COMPUS CATEVA VERSURI PENTRU CEEA CE IMI ESTE CA O A DOUA MAMA .

Doamna doctor

DOAMNA DOCTOR – clasa a II-a

 Când am mers la cabinet
 O persoană mi-a zâmbit,
Şi ea dulce mi-a vorbit
Iar noi ne-am împrietenit.

 Am uitat de boala grea,
 De ce mă aflam la ea.
Când de mâna m-a luat
, Am simţit că sunt salvat.

 Ca un înger ea veghează,
Pe noi ne îmbărbătează
 Să luptam cu bolile,
Să învingem relele.

 LA FEL CA MAI TOATE POEZIILE MELE ,SI ACEASTA A FOST CREATA INTR -UN MOMENT SPECIAL ...PENTRU UN OM SPECIAL ....COMPUSA IN ANUL 2012 ,LA BUCURESTI ,LA SPITALUL AL. OBREGIA .PENTRU DOAMNA DOCTOR OANA TARTEA ARSENE CARE M- A AJUTAT MULT SI MI- A FOST ALATURI DE MULTE ORI !MULTUMESC!

DIPLOME DE CARE SUNT FOARTE MANDRU

Darul divin

DARUL DIVIN – clasa a III-a

 A fi medic nu-i un joc,
 Nici nu poate fi un job;
 Este-un dar divin lăsat
 Şi în timp mult cultivat

 După ani lungi de-nvăţare
 Începi să îi dai crezare
 Celui care i-ai jurat,
 Marelui Hipocrat !

 Oameni deznădăjduiţi
 Şi copii neprihăniţi,
 Mame cu lacrimi grele
 Cu speranţă vin şi ele
 Să le scapi de cele rele.

 Însă tu eşti pregătit
 Să faci bine cum-ai gândit,
 Cu învăţătura-ţi multă
 Şi Dumnezeu te-ajută!

 Aceasta poezie a fost creata in luna ianuarie a anului 2013 cand fiind internat la BUCURESTI la spitalul de NEURO OBREGIA ,am cunoscut o intreaga echipa de medici rezidenti care alaturi de doamna dr Oana Tartea Arsene m -au incurajat si m -au facut sa- mi treaca zilele mai usor discutand cu ei si ,le -am dedicat aceste versuri ,tot ca pe o incurajare ....DOAMNE AJUTA- I SA AJUNGA MEDICI BUNI,CU FRICA DE DUMNEZEU SI CU DORINTA DE A AJUTA PRECUM DOCTORII CEI FARA DE ARGINTI!

Pastele in Bucovina

PAŞTELE ÎN BUCOVINA – clasa a III-a

 Nu-i nimic mai sacru şi mai sfânt
Decât Paştele pe acest pământ,
 Când simţim o mică rază
 Care ne eliberează
De păcate şi de rele
 Şi de toate cele grele.

 Iisus sângele şi-a vărsat,
 Pentu noi s-a sacrificat
 Lăsându-ne tuturor
Credinţa de muritor,
Pacatul fiind spălat
De sângele sau vărsat .

 Mici cu mare cu credinţă
Şi cu mai mare dorinţă
 Sa-L iubim pe Dumnezeu
 Pe MAICA si FIUL SĂU

 Creştinii în casă sfântă
Cu credinţă pură cântă
 Că HRISTOS A ÎNVIAT
 Şi pe noi ne-a curăţat

 Îngerii din cer vestesc
 Cu dragoste nemarginită
Sărbatoarea mult iubită.
 În haine de sărbătoare,
Rătăcind pe ulicioare
Copii precum îngeraşii
Călăuzesc iepuraşii
 Pe la case de gospodari
 Primind ouă roşii şi bani .

 În casă lumina sfântă,
Cu flacara ei cea blândă
 Ne îndeamnă să ne rugăm
Paştele noi sa-l serbăm
Cum strămoşii o faceau
 Si primăvara întâmpinau .

Astfel pasca rumenită,
 Proaspătă şi acum sfinţită,
Ouă roşii încondeiate
Cu răbdare preasculptate
 În BUCOVINA lucrate
De creştini reprezentate ,

Să vă aducă numai bine,
 Să vă umpleţi de lumină
 Devenind mai credincioşi
Şi la suflet mai frumoşi!

 O frumoasa culegere de obiceiuri si datini puse in versuri anul acesta ,2013 ,in ideea ca PASTELE IN BUCOVINA este intradevar deosebit .Am compus aceasta poezie in dorinta de a arata lumii intregi ca la noi ,obiceiurile si datinile pastrate din mosi stramosi sunt foarte valoroase si le pastram cu sfintenie .



Legenda Moldovei

LEGENDA MOLDOVEI – clasa a I a

Un mare domnitor,
 Pe nume Dragoş Vodă,
 Era un mare vânător
 De zimbri şi bizoni.

 El avea o căţea
 Ce Molda se numea …
 Şi care pentru ţara sa
 În valuri repezi se-arunca.

 Dar apa o îneca
 Si domnul regreta
 Şi ţara o boteza
 Numind-o, MOLDOVA!

 Aceasta este prima mea creatie literara ,gandita si facuta cand eram in clasa 1 a ,pasionat fiind inca de pe atunci de locurile natale ,de legendele care ne inconjoara pas de pas . Asa saraca in expresii literare ,si poate mult prea putin spus despre ceea ce se putea spune despre faimoasa legenda a MOLDOVEI ,am insistat sa fie publicata in micul meu volum de poezii ,,FREAMAT DE SPERANTA,,fiind speciala pentru mine .

Prezentare

Mă numesc Crăciun Remus Sebastian şi m-am născut la data de 23 august 2002. Din păcate nu am avut o copilărie prea ,,colorată” ca cea a nemuritorului CREANGĂ, vitregit fiind de o suferinţă cumplită numită tetrapareză spastică, o boală care m-a imobilizat ani de zile, neputând merge în picioare şi din cauza căreia am învăţat să cunosc lumea, natura şi tot ce mă înconjoară doar din cărţi, povestiri şi să pătrund în necunoscut cu ajutorul imaginaţiei . Provin dintr-o familie modestă, alături de fratele meu Alexandru, mai mare ca mine cu doi ani, care mereu a făcut eforturi uriaşe să mă ajute să depăşesc incpacitatea mea de a mă mişca, plimbându-mă chiar şi in braţe doar să văd cum arată o mică vietate sau o bucată de muschi verde, o floare mai ciudată sau o broscuţă naivă, şi sora mea mai mică decât mine cu 8 ani, o adevarată binecuvântare pentru mine şi familia mea …un înger blond venit să ne aline suferinţele. Prima mea creaţie literară se numeşte „LEGENDA MOLDOVEI” şi a fost compusă în clasa a I, când abia învăţam tainele scrisului, o poezie la care ţin foarte mult şi, care, deşi e sărăcacioasă în expresii literare, eu am insistat să o public în această carte mică. Încurajat de d-na învăţătoare, Mândrilă Luminiţa, de d–nul profesor Horaţiu Stamatin, de mama şi de colegii mei, cărora din tot sufletul acum le mulţumesc, am încercat să compilez creaţiile mele din ultimii 3 ani şi să le aşez pe aceste pagini . Fiecare vers scris provine din inima şi este compus într-un moment special şi mă reprezintă, aşa mic şi neputincios cum sunt. Mesajul meu pentru toţi copiii ce vor răsfoi aceste randuri este: ,,Credeţi în puterile voastre, speraţi la mai mult decât puteţi deja şi nu deznădăjduiţi niciodată, rugaţi-vă BUNULUI DUMNEZEU şi mereu veţi fi învingători! Vă mulţumesc! SEBASTIAN